iulie 07, 2010

Impresionată#1

Într-una din zilele acestea am fost de dimineaţă la înot. Eu merg pe prima bandă aproape de margine pentru că mi se mai întâmplă să am cârcei şi nici nu am viteză, sunt în procesul de învăţare. Dar, să revenim. Înotam eu în ritmul meu când văd că mai vin doi moşuleţi pe bandă cu mine. Mă gândesc în sinea mea că o să înoate încetuţ. Dar, am fost surprinsă plăcut de faptul că înotau destul de repede, chiar cu greu am reuşit să depăşesc pe unul dintre ei. După depăşire ajungem amândoi în capăt, iar dânsul îmi spune zâmbind: nu mă pot pune cu profesioniştii. Eu uimită, eram talon pentru dumnealui, el încerca să meargă repede ştiind că eu sunt în spate şi să se tină tare, când eu de fapt abea l-am depăşit. Eu i-am răspuns că nici vorbă de profesionism gâfăind... La care dânsul îmi zice, aşa cum se destăinuie bătrânii, că în tinereţile sale mergea cu prietenul său în fiecare dimineaţă la înot înainte de serviciu dar, acum la 70 şi de ani nu mai poate să înoate ca atunci. Şi îmi mai spune că celălalt domn are 82 de ani... Da, am rămas impresionată, plăcut impresionată. Şi i-am spus, sunteţi de admirat, alţii la vârsta dumneavoastră refuză să mai iasă din casă. Iar, dânsul îmi spune ca e o prostie să faci aşa ceva, nu trebuie să te laşi... Fain, am plecat cu un sentiment plăcut, o zi începută bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu